Ultimă oră! Reacția ANRE la ”panica de pe piața carburanților” din Moldova

Referitor la ultimele mesaje difuzate public privind situația pe piața carburanților, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) menționează următoarele aspecte:

1. Metodologia de calcul și aplicare a prețurilor la produsele petroliere a fost aprobată reieșind din prevederile Legii nr. 54/2021 pentru modificarea Legii privind piața produselor petroliere nr.461/2001, inițiativa deputatului independent Alexandru Oleinic.

2. Autorul legii a elaborat proiectul fără a recurge la expertiza Agenției și fără a ține cont de propunerile ANRE transmise Parlamentului din proprie inițiativă.

3. Prin Legea 54/2021, Agenția a fost pusă în situația să execute într-un termen extrem de restrâns prevederile acesteia, care conțineau grave erori de ordin juridic, tehnic și conceptual.

4. Începând cu 1 iulie 2021, prețurile maximale de comercializare a produselor petroliere sunt determinate în conformitate cu noua Metodologie a ANRE.

5. Pe fondul creșterii continue a cotațiilor la bursele internaționale și a cursului de schimb al monedei naționale în raport cu dolarul SUA, s-a reușit ca prețurile de comercializare a produselor petroliere începând cu 14 iunie curent să rămână neschimbate, ba mai mult, începând cu data de 1 iulie, contrar trendului global, prețurile din Republica Moldova ușor s-au micșorat.

6. Totodată, pentru a elimina carențele admise în Legea nr. 54/2021, ANRE definitivează un set de propuneri pentru ajustarea Legii privind piața produselor petroliere nr.461/2001 și a cadrului normativ conex, care urmează să fie examinat prioritar și aprobat într-un termen cât mai scurt posibil de către noul Parlament ales.

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică va întreprinde în continuare toate eforturile necesare pentru a nu admite perturbarea activității sectorului petrolier și va asigura un echilibru eficient între interesele companiilor și cele ale consumatorului final.

Dosar Media

Ai o noutate?