Vineri, 9 iulie, a fost ultima zi în care candidații la alegerile de duminică, 11 iulie, au putut face agitație electorală. Aceasta este strict interzisă în ziua alegerilor şi cea precedentă lor, atunci nefiind permisă desfăşurarea/reflectarea activităţilor/materialelor cu tentă de agitaţie electorală şi nici apariţia candidaţilor în alegeri la emisiuni televizate sau radiofonice.
Respectiv, în aceste zile nu este permisă apariţia candidaţilor în alegeri la emisiuni televizate sau radiofonice. Interdicţia respectivă însă nu se referă la informaţiile deja plasate pe internet şi pe afişele expuse anterior. De asemenea, concurenții electorali nu pot efectua virări în/din contul cu mențiunea „Fond electoral”.
Continuarea agitaţiei electorale în zilele menţionate de către mass-media, concurenţi electorali şi cetăţeni constituie contravenţie administrativă şi este sancţionată cu amendă de la 15 la 30 de unităţi convenţionale (750-1500 de lei), aplicată persoanei fizice, iar persoanele cu funcţie de răspundere sau candidații rică să fie achite de 35 la 50 de unităţi convenţionale (1750-2500 de lei).
Pe 11 iulie 2021, în R. Moldova au loc alegerile parlamentare anticipate. Alegătorii vor putea vota pentru unul dintre cei 23 de concurenți electorali înscriși în liste.