A fost lansat Centrul de Apel pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie curent, cu numărul unic de telefon (+373) 22 880101.
Centrul va funcționa în perioada 23 iunie – 13 iulie 2021. Alegătorii vor putea solicita Centrului de Apel informații cu privire arondarea la secții de votare, procedura de vot, și altele. Menționăm că nu pot fi depuse contestații prin intermediul Centrului de Apel.
Totodată, în perioada de activitate, operatorii Centrului de Apel vor acorda persoanelor responsabile de gestionarea listelor electorale din cadrul autorităţilor publice locale, dar şi membrilor organelor electorale inferioare asistenţă necesară pentru aplicarea uniformă a procedurilor de gestionare a Registrului de stat al alegătorilor. În cadrul Centrului de Apel vor activa 12 operatori.
Linia de informare a Centrului de Apel va funcţiona de luni până vineri, între orele 8.00 – 17.00, iar în perioada 11-13 iulie 2021 programul de lucru va fi extins până la 24 de ore pe zi.
Centrul poate fi apelat la tarif ordinar de la telefonul fix sau mobil din orice localitate a Republicii Moldova sau din afara țării.
23 iunie 2021