Comisia Electorală Centrală atrage atenția că până pe 26 iunie, inclusiv, concurenții electorali înregistrați poate solicita:
– retragerea întregii liste de candidați;
– să înlocuiască un candidat;
– să excludă un candidat la funcția de deputat.
Conform prevederilor legislației electorale, decizia privind retragerea sau modificarea listei de candidaţi se adoptă de către formaţiunea care a înaintat lista respectivă, cu respectarea cotei minime de reprezentare de 40% pentru ambele sexe. Poziționarea candidaților pe liste se face conform formulei: minimum patru candidați la fiecare zece locuri.
În același context, candidatul independent are dreptul să-și retragă candidatura, dar nu mai târziu decât cu 14 zile înainte de ziua alegerilor.
După expirarea termenului dat, înregistrarea concurentului electoral poate fi anulată doar de organul electoral care l-a înregistrat, în baza deciziei instanţei de judecată, precum şi în caz de deces al acestuia sau survenire a condiţiilor stabilite de Codul electoral referitoare la interdicțiile de a fi ales.
Totodată, dacă concurentul electoral îşi retrage candidatura sau înregistrarea este anulată după ce buletinele de vot au fost tipărite, în buletin, în dreptul acestuia, biroul electoral al secţiei de votare va aplica ştampila cu menţiunea “Retras”.
Amintim că pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie 2021, Comisia Electorală Centrală a înregistrat 23 de concurenți electorali: 20 de partide politice, 2 blocuri electorale și un candidat independent.