Foto:facebook.com/Maiai Sandu

Maia Sandu: Proiect de lege care îi va motiva pe moldoveni să revină de peste hotare: ”Scutiri la introducerea automobilelor și altor bunuri”

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, propune un proiect de lege care care îi va motiva pe moldoveni să revină de peste hotare: ”Scutiri la introducerea automobilelor și altor bunuri”

De aceste facilități vor putea beneficia doar moldovenii care vor sta în afara țării cel puțin 3 ani de zile și vor dori să-și schimbe în mod oficial domiciliul și viza de reședință dintr-o țară străină în Republica Moldova.

”Cetățenii Republicii Moldova care pot face dovada aflării lor peste hotarele țării pe un termen de cel puțin 3 ani și care își schimbă domiciliul sau reședința dintr-o țară străină în Republica Moldova, beneficiază de scutiri pentru a introduce pe teritoriul vamal al Republicii Moldova a bunurilor de uz personal, inclusiv un mijloc de transport auto per familie (sau persoană care revine şi care nu este căsătorită) prevăzut la poziția tarifară 8703, cu respectarea condițiilor reglementate de Legea nr. 1569/2002 cu privire la modul de introducere şi scoatere a bunurilor de pe teritoriul Republicii Moldova de către persoane fizice”, este indicat în proiectul de lege.

„Ne bucurăm când oamenii din diasporă decid să revină acasă. Dar, de multe ori, revenirea este un proces complicat. O problemă care ne este semnalată de mulți dintre cei care s-au întors în țară sunt taxele mari pentru bunurile pe care le-au acumulat lucrând peste hotare și pe care doresc să le aducă cu ei”, a spus Maia Sandu.

Potrivit șefei statului, proiectul de lege prevede că persoanele care au locuit peste hotare cel puțin trei ani pot introduce în Republica Moldova, la revenire, cu anumite scutiri, bunuri personale, obiecte de uz casnic, mobilă, echipamente, câte o unitate de transport auto per familie. Bunurile trebuie să fie în proprietate personală de cel puțin un an.

„Sperăm să obținem sprijinul următorului Parlament pentru adoptarea acestui proiect de lege, iar pentru concetățenii noștri sperăm să fie un argument în plus ca să revină acasă”, a subliniat Președintele Maia Sandu.

Dosar Media

Ai o noutate?