Partidul Democrația Acasă, în frunte cu Vasile Costiuc, a depus documentele la Comisia Electorală Centrală pentru înregistrarea în cursa pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie.
”Noi suntem un fenomen social, iar societatea a înțeles mesajul nostru și avem un suport real. La întâlnirile în teritoriu, oamenii spun că la alegeri au două opțiuni: PAS, condus de Maia Sandu și Democrația Acasă. Există un electorat care nu e neapărat îndrăgostit de tot ceea ce face Maia Sandu și acești oameni vor vota Democrația Acasă”, a declarat Costiuc.
Anterior, CEC a înregistrat la alegeri blocurile PCRM-PSRM și Renato Usatîi, PAS, PACE, Partidul Acțiunii Comune Congresul Civic, Partidul ȘOR și Mișcarea Profesioniștilor „Speranța-Надежда”, în frunte cu Andrei Donică, și Partidul Democrat.