Vremea se încălzește joi și vineri – iată când va ninge: Prognoza meteo pentru 2-8 decembrie
Sâmbătă, 4 decembrie, va ninge în centru și în sud, potrivit celei mai recente prognoze meteo. Pe 6, 7 și 8 decembrie, va ninge în toată Republica Moldova.
Pentru joi, 2 decembrie, meteorologii anunță o încălzire a vremii cu câteva grade. Sunt prognozate maxime de +7..+10 grade Celsius în nord, +8..+11 grade în centru și +9..+12 grade în sud.
Presiunea atmosferică va fi scăzută. Vântul va sufla cu o viteză de 2-7 metri pe secundă, din sud-vest.
Vineri, 3 decembrie, maximele vor mai urca cu două grade. Sunt anunțate +9..+12 grade în nord și +11..+14 grade în sud.
Sâmbătă, 4 decembrie, sunt posibile ninsori și lapoviță în raioanele de centru și de sud. În orele de zi, temperaturile vor urca până la cel mult +1..+4 grade în nord și +3..+6 grade în sud.
Pentru duminică, 5 decembrie nu sunt prognozate precipitații. Urmează apoi 3 zile cu ninsori în toată Republica Moldova.
Miercuri, 8 decembrie, în nord sunt așteptate maxime de -5..-2 grade pe parcursul zilei, la fel ca în timpul nopții, iar în sud se vor înregistra -3..0 grade Celsius la orele prânzului.