Foto: Dosar Media

Rezultatele alegerilor prezidențiale din 2020 – declarate neconstituționale de Voronin

Fostul președinte al Republicii Moldova, Vladimir Voronin, lider al Partidului Comuniștilor, spunea într-un interviu pentru Dosar Media, realizat în luna august a acestui an, că ar fi tentat să participe la alegerile prezidențiale. El declara că oamenii îi solicită acest lucru.

Cu toate acestea, Vladimir Voronin menționa că sunt mai mulți factori care-l împiedică să candideze. Liderul PCRM spunea că:este vorba, în primul rând, de constituționalitatea scrutinului din 1 noiembrie, care poate fi pusă sub semnul întrebării, dar și de itegritatea candidaților care se văd deja în fotoliul de președinte al țării”.

Acum, în plină campanie electorală, Vladimir Voronin, îndeamnă electoratul să boicoteze alegerile. Potrivit lui, scrutinul este neconstitușțional, respectiv și rezultatele acestora vor fi neconstituționale.

”Stimați concetățeni! Soarta Moldovei e în mâinile dumneavoastră. O altă șansă de a readuce țara în albia legii și a ordinii se poate întâmpla să nu aveți. Nu participați la alegerile anticonstituționale. Trecerea în anul 2016 la forma de alegere directă de către întreg poporul a președintelui țării este anticonstituțională. Și dacă-i așa, sunt neconstituționale și alegerile prezidențiale, și președintele ales”, menționează Voronin într-un mesaj adresat poporului.

Liderul PCRM, explică și de ce partidul pe care îl conduce procedează într-o asemenea manieră. El reiterează modificarea anticonstituțională a Constituției Republicii Moldova.

”De ce procedăm în acest mod? Pentru a readuce Moldova în câmpul constituțional. În afara acestuia, țara noastră nu se poate dezvolta cu succes în nici într-un domeniu”, susține fostul președinte al țării, Vladimir Voronin.

Amintim că acum patru ani de zile, înainte de a expira mandatul fostului președinte al Republicii Moldova, Nicolae Timofti, Curtea Constituţională a anulat reforma constituţională din 5 iulie 2000. Atunci, instanţa a declarat nule toate modificările operate la Legea Supremă. Acestea se refereau la perioada când deputaţii au votat pentru trecerea la alegerea şefului statului de către Parlament, cu votul a trei cincimi din numărul total al deputaţilor aleşi.

Respectiv, în aceeași hotărâre din 2016, CCM a statuat că rămâne în vigoare mecanismul anterior de alegere a preşedintelui Republicii Moldova.  Adică președintele urmează a fi ales prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.

 

Dosar Media

Ai o noutate?