Foto: profit.ro

Trecem la ora de vară: Ar putea fi ultimul an când se mai schimbă ora

Republica Moldova va trece la ora de vară în noaptea de 27 spre 28 martie 2021, când acele ceasornicelor vor fi mutate cu o oră înainte, astfel că ora 3:00 va deveni ora 4:00. În aceste condiții, 28 martie va fi cea mai scurtă zi din acest an, având 23 de ore, și, respectiv, vom „dormi și mai puțin”.

Anul 2021 ar putea fi ultimul an în care se mai schimbă ora, deoarece statele membre UE care doresc să păstreze ora standard, adică ora de iarnă, vor schimba ceasurile pentru ultima dată în ultima duminică din octombrie 2021, adică în noaptea de 30 spre 31 octombrie 2021. Parlamentul European a votat pe 26 martie 2019 renunțarea la schimbarea orei de două ori pe an.

În februarie 2018 Parlamentul a cerut Comisiei să evalueze directiva privind schimbarea sezonieră a orei și să facă propuneri de modificare a acesteia dacă este cazul. În urma acestei evaluări, care a strâns 4.6 milioane de răspunsuri, dintre care 84% s-au pronunțat în favoarea renunțării la schimbările orare, Comisia a făcut propunerea care trebuie acum aprobată de Parlament și Consiliu.

Dosar Media

Ai o noutate?