FOTO: DIGI.RO

Vin dezalcoolizat pe rafturi – Autoritățile își propun să faciliteze producerea vinului cu un conținut de alcool scăzut

Vin fără alcool în magazinele din Republica Moldova.

Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare a elaborat un proiect de hotărâre de Guvern prin care se propune reglementarea producerii și punerii pe piață a vinului fără alcool, ceea ce va conduce și la eliminarea barierelor tehnice din comerț și a concurenței neloiale a producătorilor de vinuri din această categorie, precum și la crearea condițiilor de protecție a consumatorilor, anunță instituția.

Astfel, vinul dezalcoolizat este produsul alimentar care se obține prin diferite metode de dezalcoolizare parțială sau totală a vinului materie primă sec sau a mustului de struguri concentrat, mustului de struguri concentrat rectificat sau a mustului de struguri sulfitat. Acesta poate fi îndulcit, aromatizat și poate avea o concentrație alcoolică dobândită pentru vinul fără alcool de cel mult 0,5% vol. și pentru cel slab alcoolic – de la 0,6% până la 8,0% vol.

La producerea acestora, registrul de evidență a vinurilor trebuie să conțină date privind volumul vinului supus dealcoolizării, concentrația acoolică dobândită, metoda de dealcoolizare, volumul obținut urmare a procesului dealcoolizării și concentrația alcoolică a vinului.

Autorii proiectului consideră că, prin completarea cadrului normativ cu această categorie de produs se va reduce riscul fabricării unor produse nesigure, producătorii fiind obligați să respecte aceleași prevederi ca și producătorii celorlalte vinuri din struguri, ceea ce va reduce și riscul de concurența neloială.

Impactul de reglementare al proiectului va fi analizat în cadrul ședinței Grupului de lucru al Comisiei de stat pentru reglementarea activităţii de întreprinzător de astăzi, 28 septembrie.

Dosar Media

Ai o noutate?