VIDEO// Nicoleta Sîrbu, angajata de IGSU pentru care ”nu pot”, nu există!

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a venit cu un mesaj de felicitare pentru toate femeile cu ocazia Zilei Internaționale a Femeii – 8 martie.

În acest context, IGSU a realizat un reportaj despre una dintre angajatele Inspectoratului General pentru Situații de Urgență care activează în cadrul Dispeceratului Centru al Direcției regionale coordonare și dirijare intervenții.

Nicoleta Sîrbu lucrează de ceva timp la IGSU și spune că deși munca sa este una grea, se dedică din plin pentru a-și face bine meseria.

”Eu realizez că dacă nu îmi voi face munca bine, atunci cineva va avea de suferit. Nu pot, nu există. Eu nu merg să mă odihnesc dacă sunt sleită de puteri, lucrez până în ultima clipă”, spune Nicoleta Sîrbu.

În IGSU sunt femei angajate în funcții de ofițer și subofițer, care destoinic și cu multă dedicație își îndeplinesc obligațiunile de serviciu. Calitățile care le desăvârșesc sunt curajul, devotamentul și sacrificiul.

Dosar Media

Ai o noutate?