Vicepremierul Nicu Popescu participă la o reuniune a OSCE – întrevedere cu șeful diplomației SUA
Viceprim-ministrul, ministrul de Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, participă la cea de-a 28-a reuniune anuală a Consiliului Ministerial al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE), care-și desfășoară lucrările în perioada 1-3 decembrie, în orașul Stockholm, Regatul Suediei, statul care deține președinția în exercițiu a organizației.
Pe 2 decembrie, în marja reuniunii, Nicu Popescu a avut o întrevedere cu șeful diplomației americane, Antony Blinken.
„Am fost bucuros să primesc mesajul puternic de susținere din partea Statelor Unite ale Americii pentru agenda de reforme inițiate de autorități.”, a spus ministrul Nicu Popescu, citat într-un comunicat de presă al MAEIE.
În cadrul întrevederii, Nicu Popescu a avut o întrevedere cu șeful diplomației americane, Antony Blinken „au discutat subiecte ce țin de dezvoltarea și consolidarea relațiilor moldo-americane pe diverse domenii de interes reciproc în cadrul Dialogului strategic, necesitatea de a relansa grupurile de lucru sectoriale în domeniul justiției și a statului de drept, comercial-economic, securității energetice”, potrivit sursei.
De asemenea, interlocutorii „au efectuat un schimb de opinii cu privire la situația curentă în regiunea Europei de Est, precum și evoluțiile recente pe dosarul transnistrean. În context, vicepremierul Nicu Popescu a mulțumit interlocutorului său pentru sprijinul Statelor Unite ale Americii în formatul de negocieri 5+2”.
În cadrul reuniunii de la Stockholm, miniștrii de externe ai celor 57 de state participante la OSCE vor efectua un schimb de opinii pe chestiuni de actualitate de pe agenda organizației pe cele trei dimensiuni: politico-militară, economică și mediu ambiant, și umanitară, precizează MAEIE.
Miniștrii vor discuta despre provocările care afectează regiunea OSCE, precum și despre implicațiile acestora asupra activității per ansamblu a organizației, potrivit sursei.
„O atenție deosebită va fi acordată conflictelor din spațiul OSCE și impactului acestora asupra respectării drepturilor omului și libertăților fundamentale, precum și modalităților de consolidare a securității europene. În cadrul ministerialei, șeful diplomației de la Chișinău va vorbi despre viziunile Republicii Moldova asupra chestiunilor menționate și va prezenta poziția țării noastre privind procesul de soluționare a conflictului din raioanele de est ale Republicii Moldova”, se arată în comunicat.
În marja reuniunii, ministrul Nicu Popescu va mai avea o serie întrevederi bilaterale: cu secretarul general adjunct al NATO Mircea Geoană, cu omologii din Suedia, Polonia, Norvegia, Danemarca, Estonia, Irlanda, Republica Kîrgîză, Macedonia de Nord și alții.
Șeful diplomației va participa și la reuniunea Consiliul ministerial al statelor membre GUAM, în cadrul căreia Republica Moldova urmează să preia președinția rotativă începând cu 1 ianuarie 2022, anunță MAEIE.