Veteranii din Moldova vor beneficia de asigurare medicală gratuită

Proiectul de lege pentru modificarea Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală și Legii cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație, a fost votat, astăzi, cu 56 de voturi ale deputaților, în lectura finală.

Proiectul prevede completarea Legii cu privire la asigurarea obligatorie de asistență medicală cu o nouă categorie de persoane neangajate cu domiciliul în Republica Moldova care vor constitui subiecții asigurării obligatorii de stat, și anume – veteranii de război.

Modificările la Legea cu privire la protecția socială suplimentară a unor categorii de populație prevăd majorarea de la 250 până la 500 de lei a cuantumului alocației lunare de stat soților supraviețuitori ai participanților la cel de-al doilea război mondial sau la acțiuni de luptă în timp de pace, căzuți la datorie, sau ai participanților la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl decedați, sau ai persoanelor cu dizabilități de pe urma războiului decedate.

Dosar Media

Ai o noutate?