Foto: ipn.md

Veteranii de război stabiliți peste hotare ar putea beneficia de indemnizații

De alocațiile de stat acordate pentru merite deosebite veteranilor de război vor beneficia și veteranii stabiliți peste hotare. Comisia protecție socială, sănătate și familie a aprobat, astăzi, raportul asupra proiectului de modificare a Legii cu privire la veterani, pentru prima lectură.

Proiectul de lege are drept scop susținerea veteranilor de război prin menținerea alocațiilor de stat acordate pentru merite deosebite, atât pentru beneficiarii stabiliți, în prezent, cu traiul permanent în Republica Moldova, cât și pentru cei stabiliți peste hotare.

”Indiferent de faptul că această categorie de pensionari și-au schimbat domiciliul permanent peste hotarele țării, meritul lor deosebit în apărarea integrității statului rămâne incontestabil”, argumentează autorul inițiativei legislative, deputatul Fracțiunii ACUM PLATFORMA DA, Chiril Moțpan.

Proiectul urmează a fi supus dezbaterilor în plenul Legislativului.

Dosar Media

Ai o noutate?