Foto: radiochisinau.md

Veste bună! Organizațiile de tineret vor fi finanțate și din banii statului 

Statul urmează să acorde organizaţiilor de tineret un sprijin financiar pentru dezvoltarea organizaţională și implementarea proiectelor orientate spre realizarea activităților acestora. Banii vor fi distribuiți în limita resurselor financiare alocate în bugetul de stat şi/sau în bugetele unităţilor administrativ-teritoriale.

Deputații au votat, astăzi, în prima lectură, proiectul de modificare a Legii cu privire la tineret.

Sprijinul financiar se va realiza prin finanţare nerambursabilă, iar beneficiarii vor fi selectați în urma unui concurs public, organizat de organul central de specialitate al administraţiei publice în domeniul tineretului sau de autoritățile APL.

Proiectul prevede și scutirea de plata chiriei a organizațiilor necomerciale de tineret cu statut de utilitate publică care au apelat la spațiile autorităților/instituțiilor finanțate de la bugetul de stat şi/sau de la bugetele unităților administrativ-teritoriale. Documentul mai prevede dreptul tinerilor la implicarea în procesul decizional de nivel local, privind programele și oportunitățile de dezvoltare a acestora, dar și în procesul de elaborare și implementare a politicilor publice de tineret.

Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați, membri ai Comisiei cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media.

Dosar Media

Ai o noutate?