Vânt puternic și înghețuri de până la -12 grade: Prognoza meteo pentru 10-16 ianuarie

Vânt puternic și înghețuri de până la -12 grade: Prognoza meteo pentru 10-16 ianuarie

În următoarele nopți se vor înregistra minime de -11..-12 grade Celsius în nord și de până la – 10 grade în sud, potrivit prognozei meteo pentru 10-16 ianuarie. Precipitații vor fi puține în următorul interval de 7 zile. 

Luni, 10 ianuarie

Pentru luni, 10 ianuarie, meteorologii anunță ninsori și lapoviță în raioanele de nord, în condițiile unui cer acoperit de nori.

În regiunea de centru și cea de sud nu sunt așteptate precipitații, iar cerul va fi parțial acoperit de nori, cu scurte intervale însorite. 

Pe parcursul zilei, în nord se vor înregistra maxime termice ale aerului de 0..+3 grade Celsius, în centru – de +1..+4 grade, iar în sud – de +2..+5 grade.

Vântul va bate din direcția nord, cu o viteză de 3-8 metri pe secundă.

Presiunea atmosferică va fi normală.

Marți, 11 ianuarie

În noaptea de luni spre marți, temperaturile vor coborî până la -6..-3 grade în nord și -4..-1 grade în sud. 

Marți, 11 ianuarie, va fi mai frig decât luni. Sunt prognozate maxime de -2..+1 grade în nord, -1..+2 în centru și 0..+3 grade în sud.

Cerul va fi parțial acoperit de nori.

Presiunea atmosferică va fi înaltă.

Vântul va fi puternic: va atinge o viteză de 7-12 metri pe secundă, venind dinspre nord.

Miercuri, 12 ianuarie

În noaptea spre miercuri, 12 ianuarie, se vor înregistra minime de -11..-8 grade în raioanele de nord și de -9..-6 grade în sud.

În orele de zi, miercuri maximele termice vor atinge valori de -2..-5 grade în nord,       

-1..-4 grade în centru și 0..-3 grade în sud.

Presiunea atmosferică va fi înaltă.

Vântul va sufla tot cu putere: 7-12 metri pe secundă, din nord-vest. Presiunea atmosferică va fi înaltă.

Joi, 13 ianuarie

Temperaturi asemănătoare sunt anunțate și pentru zilele de joi și vineri, dar presiunea atmosferică se va modifica – va fi ridicată. Joi este posibil să ningă în toate regiunile.   

Eleonora Lisnic

Ai o noutate?