Foto: ipn.md

”Vaccinul va reprezenta un pașaport pentru libera circulație” – Moldovenii cu pașapoarte românești se pot vaccina în România

Moldovenii care dețin cetățenie română sunt eligibili să se înscrie pe Platforma Națională de Vaccinare din România și dacă se încadrează într-o anumită categorie, pot fi vaccinați. Declarația a fost făcută de către ambasadorul României în Republica Moldova, Daniel Ioniță, la emisiunea Cutia Neagră de la TV8.

Diplomatul a spus că cei care vor merge să se vaccineze, în funcție de etapa în care se vor deplasa, vor trebui: fie să stea în autoizolare, fie să prezinte un test negativ la COVID-19, la intrarea în România.

”Dacă vrei să te vaccinezi, totuși, poți să faci testul COVID-19. Intri în România cu testul COVID-19, ai făcut vaccinul și revii în Republica Moldova. Acest vaccin de asemenea te va scuti pe viitor, pentru că va reprezenta un pașaport pentru libera circulație”, a declarat Daniel Ioniță.

Daniel Ioniță a precizat că printre categoriile eligibile la vaccinare în etapa a treia sunt studenții, așa că tinerii moldoveni care își fac studiile în România ar putea să profite de asta cam într-o lună de zile.

În Republica Moldova, campania de vaccinare a început în data 2 martie, după donarea primului lot de vaccinuri din partea României. Primii sunt vaccinați lucrătorii medicali.

Până în prezent, în Republica Moldova au fost vaccinate puțin peste 5 mii de peroane, potrivit autorităților medicale de la Chișinău.

 

 

Dosar Media

Ai o noutate?