Tariful la energia electrică nu va mai fi majorat în luna noiembrie, iar pentru decembrie, nu este o claritate a declarat pentru Radio Moldova, ministrul infrastructurii Andrei Spînu. Potrivit lui, în prezent, 80 la sută din energia electrică consumată de malul drept al Nistrului este importată din România, iar 20% este de producţie locală, scrie TRM.MD.
Ministrul susţine că nici preţul la gazele naturale nu va fi majorat, o eventuală scădere a preţului la energie electrică şi gaze naturale va avea loc în luna aprilie 2023.
„Noi nu ne dorim ca tariful să crească, înţelegem că şi aşa el este unul mare. În noiembrie nu cred că vor mai fi majorări, deja vedem ce reuşim să cumpărăm pentru decembrie şi care vor fi preţurile. Tariful la gaze include costul gazului şi nu văd premise ca el să crească în această iarnă. În acelaşi timp, avem şi mecanismul de compensări, rog cetăţenii să se înregistreze şi până la finalul lunii noiembrie va fi claritate care va fi tariful compensat pentru cetăţenii noştri”, a menţionat Andrei Spînu.
Potrivit lui, programele de compensare a gazelor naturale şi energiei electrice funcţionează după criteriul de vulnerabilitate a cetăţenilor.
Scenariile Guvernului arată că până la sfârşitul acestui an am putea avea noi scumpiri la energia electrică, dar nu va fi de zece lei aşa cum speculează unii experţi, dar şi politicieni, a declarat prim-ministra Natalia Gavriliţa.