Unde te poți vaccina în perioada minivacanței din august

Toate punctele de vaccinare din municipiul Chișinău vor activa cu program deplin, inclusiv în perioada minivacanței din perioada 27-31 august, scrie ipn.md

Pe 26, 27 și 31 august, troleibuzele de vaccinare vor staționa în Piața Marii Adunări Naționale, iar autobuzul la strada pietonală. De asemenea, voluntarii vor împărți măști celor care se vor afla în mulțime. Declarațiile au fost făcute de primarul general Ion Ceban, la ședința operativă de la Primărie.

Situația epidemiologică privind controlul COVID-19 rămâne în continuare alarmantă. Dacă această situație se va menține, Forumul Economic Investițional planificat pentru luna octombrie a acestui an, va fi amânat pentru primăvara viitoare. Acolo urmau să participe peste 600 de oameni.

Centrul COVID-19 rămâne unica instituție medicală municipală  unde sunt internați pacienții cu COVID-19. Acolo sunt activate 200 de paturi din 320. A fost suplinită capacitatea de paturi la terapie intensivă – 24 de paturi, dintre care 21 sunt ocupate de pacienți cu forme grave sau critice.

Șeful adjunct al Direcției sănătate, Boris Gîlca, a remarcat că a fost definitivat planul municipal de control și răspuns la infecția COVID-19. Acesta a fost trimis Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a municipiului Chișinău și urmează a fi aprobat la următoarea ședință.

La punctele de vaccinare din capitală au fost suplinit stocul de vaccinuri, fiind prezente practic toate vaccinurile avizate la nivel internațional. Totodată, Boris Gîlca a cerut suport de la MAI pentru monitorizarea respectării regulilor de sănătate publică în municipiul Chișinău.

Dosar Media

Ai o noutate?