Unde și când va ploua – prognoza meteo pentru 7-13 octombrie
Vremea se răcește cu vreo două grade joi, 7 octombrie, comparativ cu ziua de miercuri, presiunea atmosferică se menține înaltă, iar vântul va avea o viteză de până la 6 metri pe secundă. Este în vigoare și Codul Galben de înghețuri, instituit de meteorologi pentru zilele de 6-11 octombrie. Noaptea și dimineața devreme sunt posibile îngjețuri de -1..-3 grade Сelsius la suprafața solului și de până la -1..-2 grade în aer.
Sâmbătă, 9 octombrie, vremea se va mai răci cu 2-3 grade.
În următorul interval de 7 zile sunt probabile precipitații slabe doar în raioanele de centru și sud, în zilele de sâmbătă, 9 octombrie, și marți, 12 octombrie.
Iată cum arată cea mai recentă prognoză meteo pentru 7-13 octombrie:
Joi: maximele termice ale aerului vor fi de +12..+15 grade în nord, +13..+16 grade în raioanele de centru, +14..+17 grade în regiunea de sud. Vântul va sufla din nord-est, cu o viteză de 1-6 metri pe secundă.
Vineri: valorile termice maxime ale aerului vor fi la nivelul celor de joi, cu +12..+15 grade în nord, +13..+16 grade în centru, +14..+17 grade în sud. Vântul va bate din nord-est, cu o viteză de la 3 până la 8 metri pe secundă.
Sâmbătă: este posibilă o răcire a vremii cu vreo 2-3 grade. Se vor înregistra până la +10..+13 grade în raioanele de nord, +11..+14 grade în regiunea de centru, +12..+15 grade în sud. Vântul va fi mai slab și va sufla din nord-est, cu o viteză de 1-6 metri pe secundă. Sunt anunțate precipitații slabe în centru și sud.
Duminică: la fel ca sâmbătă, termometrele vor indica cel mult +10..+13 grade în nord, +11..+14 grade în centru, +12..+15 grade în sud. La fel, vântul va sufla din aceeași direcție și cu aceeași intensitate ca în ziua anterioară.
Luni, 11 octombrie, vremea nu se va schimba esențial în ceea ce privește valorile termice ale aerului, dar se va reduce presiunea atmosferică – de la nivelul de „îanltă” până la „ridicată”. Vântul va sufla din nord-vest, cu viteza de 1-6 metri pe secundă.
Marți: maximele termice ale aerului vor urca cu vreo trei grade, până la +12..+15 grade în nord, +13..+16 grade în centru, +14..+17 grade în sud. Presiunea atmosferică va fi în sfârșit normală. Sunt probabile precipitații slabe în centru și sud.
Miercuri: vremea va rămâne la fel ca în ziua de marți, la fel și presiunea atmosferică se va menține normală.