VIDEO//Un microbuz cu moldoveni, implicat într-un accident grav în România – Sunt răniți

Mai mulți  cetățeni ai Republicii Moldova, implicați într-un accident grav în județul Iași. Două persoane rănite au fost transportate la spital, anunță autoritățile de la Chișinău.

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE), prin intermediul Consulatului general de la Iași a fost informat de autoritățile române despre producerea unui accident în seara zilei de sâmbătă, 15 mai, în apropierea localității Vânători din România.

„Potrivit informațiilor obținute de la autoritățile județene, MAEIE precizează că în acest accident au fost implicați 17 cetățeni ai Republicii Moldova, dintre care doi răniți, fiind transportați la unități medicale din zonă pentru a beneficia de asistență medicală de specialitate, iar ceilalți 15 cetățeni sunt în afara oricărui pericol fiind transportați la spital pentru monitorizare”.

Dosar Media

Ai o noutate?