ULTIMĂ ORĂ! Se vor anunța noi restricții sau relaxări? Ciocoi convoacă Centrul unic de comandă a stării de urgență

Astăzi, la ora 18:00, premierul interimar, Aureliu Ciocoi, va prezida ședința Centrului unic de comandă a stării de urgență, anunță serviciul de presă al Executivului.

În urma ședinței, prim-ministrul interimar va oferi declarații pentru presă, aproximativ la ora 19:00, unde ar urma să se anunțe noi măsuri de combatere a pandemiei, die ar putea să fie relaxate niște restricții pe larg criticate de către societate, în urma deciziilor de vineri ale Comisei Excepționale.

Printre cele mai criticate măsuri au fost:

Interdicția de a se plimba prin parcuri și zone de agrement

Interdicția de a circula după ora 23:00

Lista tuturor restricțiilor aprobate săptămâna trecută de către CSE, care au intrat în vigoare începând cu 3 aprilie:

  • Membrii CSE au decis continuarea desfășurării procesului educațional la distanță, cu excepția grădinițelor.În ceea ce privește modalitatea de lucru a instituțiilor publice, Comisia a stabilit că administrația acestora va atrage la serviciu 30% din personalul care este antrenat în activitatea de birou, restul angajaților vor munci de la distanță.În companiile producătoare, munca se va organiza pe ture. În același timp, Agenția Servicii Publice va activa în baza programărilor prealabile, astfel încât să se evite formarea cozilor.A fost luată hotărârea de a institui regim special de circulație a cetățenilor în orașele Chișinău și Bălți. Se interzice deplasarea în afara locuințelor în intervalul orelor 23:00 – 05:00, începând cu data de 3 aprile. Excepție fac persoanele care se deplasează în interes profesional, pentru asistență medicală, achiziționarea de medicamente, sau îngrijirea persoanelor apropiate. Aceștia vor fi nevoiți să prezinte misiunilor de patrulare o declarație pe propria răspundere sau să arate permisul de muncă.

    În plus, se interzice aflarea persoanelor în spații publice, cum ar fi parcuri, zone de agrement, terenuri de joacă, sau terenuri sportive.

    Comisia a decis interzicerea tuturor tipurilor de ceremonii. În incinta Serviciilor de stare civilă sau a centrelor multifuncționale se va permite aflarea exclusivă a mirilor, fără festivități solemne. Totodată, se interzice defășurarea adunărilor, întrunirilor, manifestațiilor, mitingurilor și altor tipuri de acțiuni în masă.

    Membrii Comisiei au anunțat că în cazul în care o unitate economică va încălca măsurile de sănatate publică sau va pune în pericol sănătatea cetățenilor, activitatea acesteia va fi suspendată pentru perioada stării de urgență.

    CSE a interzis întreprinderilor prestatoare de servicii publice să sisteze furnizarea serviciilor, prin deconectarea blocurilor de consum, sau să aplice penalități  pe motiv de neachitare  de către consumatorii casnici a facturilor de energie electrică, termică, gaze naturale sau apă potabilă consumată. Deconectarea de la utilități poate fi făcută doar în cazul în care este pusă în pericol viața și sănătatea oamenilor.

    Se instituie moratoriu până la 30 mai 2021 asupra controalelor de stat planificate de către organele abilitate cu funcții de control asupra activității de întreprinzător. Această prorogare nu se aplică controalelor sau inspectărilor efectuate de către ANSP și ANRE.

    Premierul interimar a anunțat că în caz de solicitare, conducătrorii instituțiilor medico-sanitare publice republicane, municipale sau raionale, dar și prestatorii de servicii medicale de drept privat sunt obligați să asigure detașarea tuturor medicilor angajați către instituțiile spitalicești cu profil Covid-19.

     

Dosar Media

Ai o noutate?