Situația epidemiologică în țară se agravează. CNESP a instituit un regim special de activitate de la 1 martie. Procesul de studii va fi desfășurat online
CNESP constată că situația epidemiologică în Republica Moldova se agravează rapid.
În timp ce în țările din regiunea europeană, în ultimele săptămâni, se atestă o micșorare a numărului de cazuri noi până la 50%, apoi în Republica Moldova se atestă o creștere esențială a numărului cazurilor noi și creșterea ponderii testelor pozitive. Deja, zilnic se înregistrează un număr mediu 20 de decese.
Prin urmare, CNESP a aprobat decizia de institui un regim special de activitate la nivel național, în perioada 1-15 martie 2021, inclusiv.
Astfel, instituţiile de învăţământ primar, gimnazial, liceal, extraşcolar, profesional tehnic şi superior, în instituțiile publice şi private vor desfășura procesul de studii în regim online. Olimpiadele școlare nu vor mai putea fi organizate cu prezența fizică a persoanelor.
Totodată, se interzice prezența spectatorilor la activitatea instituțiilor teatral-concertistice și a caselor de cultură, iar transportul public în municipiul Chișinău va fi sistat în zilele de sâmbătă și duminică. Comisia teritorială extraordinară de sănătate publică a municipiului Chișinău va stabili un regim de circulație limitat al transportului public în raza municipiului.
Instituțiile publice și cele private vor asigura un regim special de lucru, prin atragerea la serviciu a personalului strict necesar, pentru ceilalți se va dispune munca la distanță.
CNESP a mai decis ca începând cu 5 martie, persoanele care vor traversa frontiera Republicii Moldova, pe sensul de intrare, vor fi obligate să prezinte rezultatul testului PCR COVID-19 negativ, efectuat cu 72 de ore înainte de sosire. (Excepție fac parte: copiii până la 5 ani, conducătorii auto a vehiculelor rutiere de transport marfar şi a vehiculelor rutiere de transport de persoane contra cost, echipajele şi personalul de deservire ale aeronavelor/navelor şi brigăzile şi personalul de deservire ale garniturilor de tren, membrii delegațiilor, lucrătorii transfrontalieri, pasagerii în tranzit și cei care au act confiramtiv de administrare a vaccinului)
Conaționalii noștri care nu vor avea efectuat testul – vor fi obligați să respecte regimul de autoizolare de 14 zile, indiferent de zona din care vin.
Menționăm că aprobarea măsurilor de restricție este argumentată de sporirea incidenței, creșterea ratei contagiozității, creșterea numărului de teritorii clasificate în cod roșu de alertă, creșterea numărului formelor grave ale bolii, creșterea numărului de decese, sporirea ratei de pozitivitate a testelor la virusul SARS-CoV-2, creșterea numărului de forme asimptomatice, răspândirea comunitară.
Toate acestea atestă tendințe de agravare a procesului epidemic a infecției cu COVID-19 în Republica Moldova. În context, se recomandă reprezentanţilor mass-media de a informa publicul despre necesitatea respectării stricte a măsurilor de prevenire şi control a infecţiei COVID-19.