Decretul șefului statului, Maia Sandu, privind folosirea Armatei Naționale pe durata stării de urgență în sănătate publică a fost publicat în Monitorul Oficial, comunică MOLDPRES.
Potrivit sursei citate, în document se specifică că “având în vedere evoluția și tendințele situației epidemiologice cauzate de infecția cu COVID-19 în R. Moldova, și necesitatea introducerii unor măsuri restrictive, în temeiul art. 87 alin. (1) și art. 88 lit. j) din Constituție al art. 33 alin. (2) din Legea cu privire la apărarea națională, al Deciziei Consiliului Suprem de Securitate nr. 01-02-03 din 13 martie 2021, al Hotărârii nr. 51/2021 a Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică și al demersului Președintelui comisiei sus-nominalizate, Președintele R. Moldova decretează:
Armata Națională va acorda sprijinul necesar autorităților statului, cu personal și mijloace logistice, în activitățile de asigurare a ordinii publice și respectării de către persoanele fizice și juridice a măsurilor de prevenire și control a răspândirii infecției cu COVID-19, a misiunilor de patrulare, a regimului special de circulație pe teritoriul țării, a pazei și protecției unor obiective/zone și infrastructurii critice, a transportului de efective, materiale și tehnică pentru îndeplinirea misiunilor specifice, a triajului epidemiologic, a asistenței medicale și altor misiuni stabilite de Comisia națională extraordinară de sănătate publică”.
În decretul semnat de Maia Sandu se mai specifică că “Armata Națională va interveni în conformitate cu hotărârile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică”.Prezentul decret a fost semnat la 26 marte și a intrat în vigoare.
Parlamentul se întrunește astăzi, la ora 14:00, în ședință. Deocamdată agenda parlamentară nu a fost anunțată, însă este anunțată ședință plenară. O decizie în acest sens a fost luată și de către Biroul Permanent al Parlamentului.