Foto: romaniatv.net

Ultimă oră! Dodon i-a retras cetățenia deputatului român Cristian Rizea, încercând să-și ascundă eșecul din primul tur?

Igor Dodon încearcă să-și ascundă eșecul din primul tur al alegerilor prezidențiale și îi retrage cetățenia deputat român Cristian Rizea, condamnat la 4 ani şi 8 luni de închisoare cu executare într-un dosar în care a fost găsit vinovat de trafic de influenţă, spălare de bani şi influenţarea declaraţiilor.

Deși opoziția, dar și experții în domeniul juridic i-au solicitat încă acum două săptămâni lui Igor Dodon să-i retragă cetățenia și să semneze un decret acest sens, Dodon abia acum a raționalizat acest fapt, încercând cumva să distragă atenția oamenilor de la scorul pe care l-a luat în primul tur al alegerilor, fiind devansat de Maia Sandu cu peste patru procente.

S-a discutat foarte mult în presă despre un oarecare Rizea, cetățean al României, care s-a ascuns în Moldova. Vreau să vă spun că la propunerea Comisiei pentru cetățenie, ieri am semnat un decret prin care am anulat cetățenia acestui personaj. Deja organele competente din R.Moldova și România trebuie să facă schimb de informații și să întreprindă acțiuni pentru a-l expulza din țară pe acest criminal, conform justiției din România”, a declarat Dodon.  

Amintim că, pe 12 octombrie curent, gândul.ro a publicat o investigație care demonstrează că politicianul român Cristian Rizea este sprijinit de serviciile secrete ruse, iar la Chișinău se află sub umbrele de protecție a lui Igor Dodon, Gumeniuc fiind cel care i-a făcut lui Rizea conexiunea cu Dodon. Totodată, în investigație Gumeniuc este acuzat că are legături strânse cu Serviciile ruse de informații.

În aceeași zi, Administratia prezidentiala anunta că nu a emis niciun decret de acordare a cetățeniei R.Moldova politicianului-fugar din România, Cristian Rizea. Ulterior, Igor Dodon, a anuntat pe 16 octombrie că îi va retrage cetățenia fostului deputat PSD, care se ascunde la Chișinău după ce a fost condamnat penal în România.

Dosar Media

Ai o noutate?