Deputații au dat undă verde procurării vaccinului – vizează modalitatea de procurare simplificată și rapidă a serului

Proiectul de lege semnat de deputați – membri ai Biroului permanent al Parlamentului, care vizează modalitatea de procurare simplificată și rapidă a vaccinurilor anticoronavirus, a fost votat, astăzi, de deputați, în prima și în cea de-a doua lectură, finală.

În prezentarea proiectului, președintele Comisiei economie, buget și finanțe, Petru Burduja, a subliniat faptul că printre autorii inițiativei  sunt majoritatea membrilor Biroului permanent.

Deputatul a reiterat accelerarea extremă a răspândirii COVID-19 și imperativul achiziționării cât mai urgente a vaccinurilor, subliniind că organizarea ordinară a procesului de procurare ar putea tergiversa lansarea imunizării în masă a populației.

”În situația absolut neordinară privind dinamica COVID-19, este nevoie de stoparea imediată a răspândirii vertiginoase a acestui proces, iar paralel – de relansare a activităților economice din Republica Moldova la capacitățile depline”, a menționat Petru Burduja.

PROIECTUL presupune modificarea Legii cu privire la instituirea unor măsuri pe perioada stării de urgență în sănătate publică și a unor acte normative.

Astfel, se propune stabilirea perioadei cuprinse între data publicării anunțului de participare în Buletinul achizițiilor publice și data-limită de depunere a ofertelor de cel puțin 10 zile  pentru procedura de licitație deschisă sau licitație restrânsă.

De asemenea, este reglementată organizarea și realizarea procesului de comunicare cu operatorii economici, inclusiv depunerea ofertelor și clarificărilor prin Sistemul Informațional Automatizat „Registrul de stat al achizițiilor publice” (SIA RSAP) sau pe suport de hârtie, iar în cadrul procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare — și prin e-mail.

Totodată, în cazuri de extremă urgență, este prevăzută atribuirea contractelor de achiziții publice privind achiziționarea vaccinelor anti-COVID prin utilizarea procedurii de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare.

De asemenea, este stipulată plata în avans pentru achizițiile publice privind procurarea vaccinelor.

 

Dosar Media

Ai o noutate?