Ultima oră! Curtea Constituțională urmează să se întrunească în ședință – PAS a contestat numirea unui judecător la CC și retragerea susținerii pentru Manole

Deputatul PAS Sergiu Litvinenco a atacat la Curtea Constituțională două decizii de astăzi votate de majoritatea PSRM-ȘOR. Este vorba de hotărârea privind anularea prin retragere parțială a Hotărârii Parlamentului nr. 121 din 16 august 2019 privind numirea Domnicăi Manole la Curtea Constituțională și numirea lui Boris Lupașcu în funcția de judecător la Înalta Curte.

Astfel, Înalta Curte urmează să se întrunească în ședință pentru examinarea acestui subiect, însă deocamdată nu se cunoaște exact când se va întâmpla acest lucru – ar fi până la sfârșitul zilei de astăzi, fie săptămâna viitoare.

”Am contestat la Curtea Constituțională cele două hotărâri ale Parlamentului adoptate azi. Am solicitat și suspendarea acțiunii lor. Pentru ca sunt vădit neconstituționale și nu sunt altceva decât o tentativa de lovitura de stat. Este o lovitură de stat din partea Dodon și Șor. Aceste acte urmează să fie anulate”, a menționat Sergiu Litvinenco.

Șeful Delegației Uniunii Europene la Chișinău, Peter Michalko, comentează situația din Republica Moldova, după ce alianța PSRM-ȘOR au numit un alt judecător la Curtea constituțională, absolut ilegal, potrivit juriștilor.

Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebook, diplomatul UE spune că ceea ce se întâmplă astăzi este un atac clar asupra CCM.

”Acțiunile de astăzi din Parlament împotriva Curții Constituționale, inclusiv încercarea de a schimba componența Curții, reprezintă un atac clar asupra Constituției Republicii Moldova și asupra independenței Curții Constituționale”, susține ambasadorul UE.

Ambasadorul SUA la Chișinpu, Dereck Hogan, s-a întâlnit astăzi cu preşedintele Maia Sandu pentru a discuta despre ameninţările recente la adresa Curţii Constituţionale şi despre tentativa neconstituţională de a submina Curtea Constituţională prin înlăturarea judecătoarei Domnica Manole şi numirea unui înlocuitor ilegitim.

”În plus, nu doar că votul majorităţii parlamentare pentru condamnarea Curţii Constituţionale este ilegitim, această lipsă de respect pentru separarea puterilor este un semnal dramatic pentru viitorul Republicii Moldova. Respectarea statului de drept şi a unui climat judiciar independent sunt pietrele de temelie ale democraţiei. Republica Moldova nu trebuie să revină la un climat de frică şi intimidare”, se arată în postarea Ambasadei SUA.

Amintim că Boris Lupașcu a fost numit astăzi judecător la Curtea Constituțională, acesta a obținut votul majorității ”PSRM-Șor”. Boris Lupașcu este fost procuror, în prezent avocat.

Dosar Media

Ai o noutate?