Ultimă oră! Cum se simte primul moldovean vaccinat contra COVID-19, la Spitalul Republican

Astăzi, în Republica Moldova a început campania de vaccinare împotriva COVID-19. Primii lucrători medicali cărora li s-a administrat serul sunt de la Spitalul Clinic Republican.

Medicul Alexandru Botezatu este primul moldovean vaccinat în Republica Moldova. După vaccinare e le-a declarat jurnaliștilor că are emoții, se bucură că dispare reticența față de vaccine și tot mai mulți colegi de ai săi vor să se vaccineze.

„Țin acest certificat de vaccinare cu aceleași emoții când am primit diploma de absolvire, cu gânduri bune că în sfârșit există o speranță. Mă bucur că colegii mei sunt dornici să se vaccineze. Mă simt bine după cele 15 minute recomandate de specialiști. Cu gânduri optimiste mergem mai departe. (…) Reticența va dispărea începând de azi. Vacinul este colacul de salvare”, a declarat Botezatu.

Medicul a precizat că procedura de vaccinare nu este dureroasă, este o procedură simplă.

Menționăm că Republica Moldova a primit din partea României peste 20 de mii de doze de vaccin. Primii vor fi vaccinați lucrătorii medicali din secțiile reanimare, anestezie și terapie intensivă, cât și secțiile spitalicești cu profil COVID-19 de la Spitalul Clinic Republican și de la Institutul de Medicină Urgentă.

 

Dosar Media

Ai o noutate?