Foto: abcnews.md

Tiraspolul nemulțumit – Moldova are, începând de astăzi, o lege care prevede pedepse penale pentru separatism

Tiraspolul nemulțumit – Moldova are, începând de astăzi, o lege care prevede pedepse penale pentru separatism. Parlamentul a aprobat în lectura a doua, legea prin care prevede pedepse penale pentru separatism. Autorii inițiativei legislative susțin că este absolut necesară stabilirea unui sistem de măsuri juridice și penale pentru manifestările care atenuează la integritatea, suveranitatea și securitate statului reiese din specificul situației actuale, în contextul asigurării naționale.

Potrivit legii, va fi sancționată penal inițierea, organizarea sau constituirea pe teritoriul țării noastre a structurilor informative ilegale. Vor fi trase la răspundere penală persoanele care vor instiga alte persoane să comită acțiuni care dăunează suveranității, independenței, inviolabilității teritoriale, securității statului sau capacității de apărare a Republicii Moldova.

Codul penal va mai fi completat cu o nouă componentă de infracțiune, și anume acțiunile săvârșite cu scopul de a separa o parte din teritoriul Republicii Moldova, precum și distribuirea informațiilor care incită la astfel de acțiuni.

Tiraspolul de arată nemulțumit de proiectul de lege, care prevede pedepse penale pentru acțiunile de separatism în Republica Moldova .Așa-numitul minister de externe din regiunea transnistreană susține că nota explicativă primită din partea autorităților moldovenești, la acest capitol, nu conține „nici răspunsuri la întrebări și nici o poziție clară, ci doar acuzații”.

Dosar Media

Ai o noutate?