Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) de comun cu Serviciului Vamal investighează o tentativă de transportare ilegală peste frontiera de stat a 240 mii dolari SUA și 8 mii euro.
Cazul a fost înregistrat în data de 5 aprilie curent, la postul vamal Cahul și vizează un autocamion al unui agent economic din Moldova, care se deplasa spre Turcia, fără marfă. În baza analizei de risc, funcționarii vamali au dispus realizarea controlului fizic amănunțit al unității de transport. Drept rezultat, în cabina camionului, în spațiul destinat montării boxelor audio, au fost depistați 240 de mii de dolari americani și 8 mii de euro, dosiți în scopul transportării ilicite prin nedeclararea controlului vamal.
Ulterior, au fost dispuse percheziții la domiciliul șoferului și la domiciliul agentului economic, de unde au fost ridicate telefoane mobile și tehnică de calcul. Suplimentar, de la domiciliul șoferului au fost ridicate trei arme și gloanțe pentru care suspectul nu avea acte permisive. Toate bunurile reținute au fost transmise spre expertizare.
Suspectul a fost reținut pentru 72 de ore și se prevalează de prezumția nevinovăției la acest stadiu al investigațiilor. În continuare, procurorii PCCOCS urmează să determine necesitatea solicitării arestului preventiv în privința acestuia.