”Tatăl lui Guguță” – Spiridon Vangheli împlinește astăzi 90 de ani

Scriitorul Spiridon Vangheli împlinește astăzi 90 de ani. Este „Tatăl lui Guguță”, personaj a cărui cușmă este inconfundabilă și care a educat generații întregi. Prin năzbâtiile sale, prin trăiri și atitudine față de ceea ce i se poate întâmpla unui copil, prin rețete de comportament, Guguță a cucerit inimile a milioane de cititori. Cu ocazia aniversării, ministrul culturii, Sergiu Prodan, a transmis un mesaj în care menționează că Spiridon Vangheli este o valoare a poporului moldovenesc.

„Pe lângă calitatea sa de prozator, poet, traducător și editor, Spiridon Vangheli este despre cum se creează, se crește un personaj și despre cum se plasează acesta la loc de cinste în literatura universală și în ghidurile de parenting”, spune ministrul.

„Este o măiestrie și o responsabilitate aparte – să scrii pe înțelesul copiilor, să cucerești inima copilului în limba ta, dar mite să fii înțeles și apreciat în peste 40 de limbi și căutat pe rafturile librăriilor în peste 70 de țări ale lumii, unde au ajuns „Isprăvile lui Guguță”, „Steaua lui Ciuboțel”, mai nou, ultima apariție – „Crăița”. Spiridon Vangheli a reușit să-l înscrie pe Guguță în galeria internațională a personajelor care inspiră copilăria, alături de Pinochio, Mickey Mouse, Spiderman, Degețica și alte personaje”, notează Sergiu Prodan.

Spiridon Vangheli s-a născut pe 14 iunie 1932 în satul Grinăuți, județul Bălți, în prezent raionul Râșcani. După absolvirea Institutului Pedagogic de Stat „Ion Creangă” a lucrat ca profesor școlar, apoi redactor la editurile „Cartea Moldovenească” și „Lumina”. A debutat în 1962 cu placheta „În țara fluturilor”, urmată de mai multe volume: „Soarele”, „Pe lume”, „Băiețelul din coliba albastră”, „Isprăvile lui Guguță”, „Ministrul bunelului”, „Guguță – căpitan de corabie”, „Steaua lui Ciuboțel”, „Guguță şi prietenii săi”, „Tatăl lui Guguță când era mic” etc.

Spiridon Vangheli a fost distins cu Diploma Internațională de Onoare „Andersen”, cu medalia „Mihai Eminescu”, cu „Ordinul Republicii”, cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române, cu titlul de Maestru al Artei şi cu cel de Scriitor al Poporului.

Dosar Media

Ai o noutate?