Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, admite că tariful la energia electrică ar putea ajunge și la 10 lei. Potrivit acestuia, în timp ce Rusia bombardează Ucraina, am putea estima orice în sectorul energetic. Declarațiile au fost făcute în cadrul ediției din 25 noiembrie a emisiunii „Întreabă Ghețu” de la TV8.
„Este foarte greu să estimăm cu exactitate ce ar putea să se întâmple în perioada următoare, dar este important că chiar și eventual, aceste tarife vor fi compensate. Conform hotărârii Guvernului, tariful pentru cei mai vulnerabili va fi de 3,7 sau 3,3 lei, în funcție de cum va stabili ANRE. Respectiv, pentru primii 75 kW, tariful va fi mult mai mic decât cel reglementat.
Atât timp cât Rusia bombardează Ucraina odată la două săptămâni cu peste 100 de rachete, pot să admit orice în acest sector”, a subliniat Andrei Spînu.
Totodată, potrivit ministrului, prețul de achiziție al energiei electrice a crescut în perioada lunii noiembrie, „ținând cont că nu mai procurăm de la MGRES și eu nu știu dacă e justificat sau nu să fie peste 6 lei”, a spus vicepremierul.
Acesta mai consideră că tariful cerut de Premier Energy este „un pic nejustificat”.
Sursa: TV8.