Târgul producătorilor locali, ”Cămara Fest” revine în Capitală – Timp de două zile, în Parcul Alunelul

Târgul producătorilor locali, „Cămara Fest” revine în Capitală. Peste 70 de producători locali vor fi, începând cu acest weekend, 5-6 iunie și în lunile iunie și iulie, o data la două săptămâni, iar în luna august – în fiecare zi de sâmbătă, în Parcul „Alunelul” din sectorul Buiucani, scrie realitatea.md

Iarmarocul va începe la ora 09:00 și va dura până la 18:00.

La târg vor fi fructe proaspete, de sezon, dar și uscate, produse apicole, ceaiuri autohtone din plante naturale, migdale, nuci și alune, cașcavaluri, preparate din carne și din lapte, vinuri.

„Pentru gusturi mai selecte și cumpărători mai rafinați, pe rafturile târgului, de asemenea vor fi expuse și produse precum: oțet din coacăze sau unt de arahide, iar iubitorii de flori și grădinarit vor avea la dispoziție o gamă variată de specii de flori cu care să-și decoreze spațiile”, promit organizatorii.

Pentru cei mai mici vizitatori, la Târgul „Cămara Fest” vor fi prezenți și meșteșugari în olărit, cu unelte și articole din ceramică pentru ca cei dornici și interesați să poată încerca să mânuiască această veche și frumoasă artă, transmisă din generații în generații.

Evenimentul este organizat de membrul Consiliului FNFM, Diana Crudu, în colaborare cu Pretura sectorului Buiucani și Federația Națională a Fermierilor, cu scopul de a susține și promova produsele locale.

Dosar Media

Ai o noutate?