Foto: facebook/Igor Dodon

Socialiștii au înregistrat în Parlament proiectul de micșorare a vârstei de pensionare – reacția FMI

PSRM a înregistrat un nou proiect de lege în Parlament ce vizează reducerea vârstei de pensionare, mai exact, revenirea la situația de acum 5 ani, când femeile se pensionau la 57 de ani, iar bărbații – la 62 de ani.

Mai mult, socialiștii propun ca mamele cu cinci și mai mulți copii să se pensioneze la vârsta de 54 de ani.

Despre noul proiect de lege a vorbit astăzi, la un briefing, deputatul PSRM Vladimir Odnostalco. El și-a argumentat necesitatea revenirii la vechea vârstă de pensionare prin speranța de viață redusă a moldovenilor și natalitatea în scădere.

Majorarea vârstei de pensionare a fost o condiționalitate a Fondului Monetar Internațional pentru a putea fi semnat un alt acord de finanțare cu FMI.

Astfel, reprezentanții FMI au reacționat imediat la intenția anunțată de PSRM și, deocamdată, liderul neformal al acestora, președintele în exercițiu, Igor Dodon.

Reprezentantul FMI în Republica Moldova, Rodgers Chawani susține că instituția pe care o reprezintă consideră că acțiunile care subminează independența BNM sau inversează reformele susținute în cadrul programului anterior cu Fondul Monetar Internațional vor complica angajamentul FMI cu Republica Moldova.

„Echipa FMI este îngrijorată de faptul că propunerile recente de inversare a acțiunilor importante întreprinse după ce a avut loc devalizarea din sistemul bancar riscă să submineze eforturile de reabilitare a sistemului financiar al Republicii Moldova. În acest context, am dori să reiterăm importanța păstrării rezultatelor obținute cu eforturi atât de mari, în ceea ce ține de consolidarea independenței BNM, protejarea politicilor promovate de această instituție și asigurarea solvabilității Băncii Naționale (gradului de capitalizare necesar)”, precizează FMI.

Igor Dodon susține că ultimul decret pe care vrea să îl semneze în calitate de președinte al țării este acela de micșorare a vârstei de pensionare. Președintele în exercițiu a declarat la un post privat de televiziune, că PSRM pregătește un proiect de lege ce prevede revenirea la vârsta de pensionare de 57 de ani pentru femei și 62 pentru bărbați. Igor Dodon a declarat că semnarea acestui decret va fi una simbolică pentru el la încheierea mandatului.

Igor Dodon se arată indignat de ultimul decret prezidențial semnat în 2016 de fostul șef al statului Nicolae Timofti.

Președintele s-a arătat convins că majoritatea oamenilor vor susține această lege.

În 2016, Ministerul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei în comun cu Casa Naţională de Asigurări Sociale a inițiat un proiect de lege prin care se stipulează că femeile se vor bucura de pensia pentru limită de vârstă la 62 de ani, iar bărbații la 65 de ani, decizie vehement criticată.

Dosar Media

Ai o noutate?