Sintagma ”limba română” va lua locul ”limbii moldovenești” în toată legislația Republicii Moldova

Sintagma ”limba română” va lua locul ”limbii moldovenești” în toată legislația Republicii Moldova. Astfel, vor fi înlocuite și sintagmele ”limba oficială”, ”limba de stat” și ”limba maternă”. Un proiect de lege în acest sens a fost votat, joi, în prima lectură, de deputații Partidului Acțiune și Solidaritate. Cei de la Blocul Comuniștilor și Socialiștilor au criticat votul majorității parlamentare, iar deputații pro-ruși ai Partidului Șor au boicotat ședința de astăzi.  

Potrivit autorilor, ”condițiile ce au impus elaborarea prezentului proiect de lege rezultă, în mod indubitabil, din necesitatea și obligativitatea implementării unor considerente cu valoare constituțională, conținute în actele Înaltei Curți de Jurisdicție Constituțională și care statuează un postulat incontestabil, și anume că limba de stat a Republicii Moldova este limba română.

”Prezenta inițiativă legislativă nu constituie o inițiativă ordinară de modificare a Constituției, ci una tehnică, care rezultă din obligativitatea executării și/sau implementării actelor Curții Constituționale”, a adăugat deputatul Veronica Roșca, unul dintre autorii proiectului.

Proiectul de lege a fost elaborat de un grup de deputați ai fracțiunii Partidul Acțiune și Solidaritate.

Parlamentarii mai propun să fie considerată desuetudinea textului ”funcționând pe baza grafiei latine” din articolul 13 din Constituție. De asemenea, în termen de 30 de zile de la intrarea legii în vigoare, autoritățile publice cu competență de adoptare, aprobare sau emitere a actelor normative inferioare legii vor opera modificările ce se impun.

Proiectul mai prevedere ca Sărbătoarea Națională ”Limba noastră”, așa cum este denumită în prezent în Hotărârea Parlamentului cu privire la zilele comemorative, zilele de sărbătoare și zilele de odihnă și în Codul muncii, să se numească ”Limba română”.

Proiectul de lege a fost votat în prima lectură de 56 de deputați. 

Socialiștii și comuniștii au criticat proiectul de lege, menționând că aprobarea unui asemenea proiect ”poate avea consecințe grave pentru statul R.Moldova”.

Să mai spunem că, Legislativul a votat o declarație prin care condamnă brutalitatea războiului de agresiune a Federației Ruse împotriva Ucrainei. Deputații au constatat că Federația Rusă, din februarie 2014, poartă un război de agresiune ilegal, neprovocat și nejustificat împotriva Ucrainei, amplificat la 24 februarie 2022 printr-o invazie la scară largă. Potrivit documentului, acest act de agresiune fățișă reprezintă crime de război și o încălcare flagrantă şi gravă a principiilor dreptului internaţional şi a angajamentelor internaţionale asumate de Federația Rusă.

Parlamentarii solicită Federației Ruse să înceteze imediat activitățile militare în Ucraina și să retragă necondiționat toate forțele și echipamentele militare de pe întreg teritoriul recunoscut la nivel internațional al Ucrainei. În același timp, autoritățile Republicii Moldova susțin eforturile comunității statelor democratice de a institui un tribunal special pentru crima de agresiune împotriva Ucrainei, stabilirea răspunderii pentru crime de război și pentru toate încălcările dreptului internațional umanitar comise de Federația Rusă și acoliții săi în Ucraina.

Documentul confirmă disponibilitatea autorităților Republicii Moldova de a acorda și în continuare asistență umanitară și ajutor locuitorilor Ucrainei care sunt în căutarea unui refugiu din cauza războiului.

Deputații au lansat un apel la unitate, vigilență și responsabilitate către toți cetățenii Republicii Moldova care doresc pace și libertate. Hotărârea a fost votată de majoritate PAS.

Dosar Media

Ai o noutate?