Durere fără margini într-o familie din Capitală. O minoră de 16 ani a fost găsită înjunghiată într-un apartament din sectorul Telecentru, după ce a fost anunțată în căutare vineri, 16 octombrie 2020. Potrivit oamenilor legii ea a fost lăsată să zacă timp de patru zile în apartamentul pe care îl închiria făptașul. Acesta s-a dovedit a fi iubitul victimei, cu care avea o relație de mai bine de un an.
Adolescentul și-ar fi ucis iubita din cauza geloziei
În aceeași zi când a dispărut minora, aceasta a făcut publice pe pagina sa de socializare, fotografii împreună cu iubitul său. Tot vineri, rudele fetei au început să anunțe pe rețele de socializare despre faptul că, minora a plecat la plimbare și nu a mai revenit, iar două zile mai târziu, în data de 18 octombrie, despre dispariția fetei a fost sesizat și Inspectoratul de Poliție Buiucani. Minora locuia împreună cu sora şi fratele ei. Toți trei erau în grija unei mătușe, mama lor fiind plecată peste hotare.
În urma efectuării măsurilor speciale de investigații, în vederea depistării minorei care figura ca persoană dispărută a fost interogat și iubitul adolescentei. Declarațiile sale au dat de bănuit polițiștilor, care au mers în apartamentul închiriat de către acesta pe strada Ipatie Soroceanu și au găsit cadavrul fetei. Individul le-a spus polițiștilor că a încercat ulterior să se sinucidă şi chiar a scris un bilet de adio, însă a renunţat la această idee și a părăsit locul comiterii infracțiunii.
Adolescentul în vârstă de 18 ani a fost reținut, iar în cadrul audierilor și-a recunoscut vinovăția și regretă fapta comisă. El le-a declarat oamenilor legii cu lux de amănunte cum a fost comisă crima. Procurorul de caz, Marcel Şaban, a declarat pentru Dosar Media că motivul omorului ar fi fost un conflict apărut în urma unei scene de gelozie dintre cei doi.
Tânărul a fost reținut pentru 72 de ore, iar procurorii urmează să ceară mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele lui. Dacă va fi găsit vinovat, făptașul riscă să-şi petreacă tot restul vieţii după gratii.