Serviciul Telefonul Copilului 116 111 – de 8 ani, non-stop, alături de cei aflați în impas! Zeci de mii de copii și adulți consiliați gratuit!

Peste 45 500 de voci ale copiilor și adulților au fost auzite deja la 116 111. Acesta este și numărul apelurilor recepționate și înregistrate la Telefonul Copilului, serviciu care a fost lansat la data de 4 iunie 2014, fiind gestionat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale și implementat de către AO ,,CNFACEM’’.

Serviciile sunt oferite gratuit prin intermediul numărului unic, național 116 111.

Telefonul Copilului răspunde tuturor copiilor, care au nevoie de ajutor, protecție şi grijă, fiind un sprijin real, imediat şi accesibil. La fel, de suport informațional şi consiliere beneficiază şi adulţii – părinţi, bunei sau persoanele care au în grija lor minori.

De la lansarea serviciului, au fost înregistrate 45 532 de apeluri în întreaga țară. De serviciile „Telefonul Copilului” au beneficiat până în prezent 29 744 de copii și 6 593 adulți.

„În opt ani de activitate pot spune cu mândrie şi recunoştinţă că întreaga echipă a serviciului Telefonul Copilului este întotdeauna alături de copii şi părinţi, adolescenţi şi bunei, îngrijitori şi pur şi simplu persoane care nu pot rămâne indiferenţi faţă de situaţia unui copil care ar putea fi în pericol. Împreună cu colegele mele depunem efort ca toţi cei care ajung să apeleze la 116 111 să se simtă auziţi, protejați şi corespunzător informaţi. Atât cu copii, cât şi cu adulţii discutăm în apeluri situaţii în care problemele de relaţionare, dificultăţile din familie sau de la şcoală, necesitatea unei intervenţii  psihologice, care cu căldură şi empatie să-i ofere suportul de care are nevoie. Mai mult de atât, în apelurile recepţionate la Telefonul Copilului zilnic suntem informaţi despre cazuri de încălcare a drepturilor copiilor, fie că e vorba despre situaţii de violenţă împotriva copilului, neglijare sau trafic. Nu poate fi nimic mai important decât copilul care ne sună sau despre care aflăm din apelurile recepţionate de psihologii de la linia telefonică 116 111”, susţine Gabriela Tudureanu, psiholog și manager al serviciului Telefonul Copilului.

Doar în 2021, serviciul 116 111 a recepționat peste 3000 de apeluri unice, dintre care aproximativ 2200 de copii au beneficiat de servicii de asistență, informare și consiliere. Cele mai frecvente apeluri recepționate au fost de la copii cu vârsta cuprinsă între 10-15 ani.

„Copiii sau adolescenţii ne sună, de obicei, când se confruntă cu dificultăți precum reușita şcolară, anxietate, probleme de relaţionare cu părinţii sau cu semenii, stări depresive sau situaţii de violenţă şi neglijare. Maturii la rândul lor, ne apelează la fel, în momente de criză şi/sau când anumite situații îi depășesc și au nevoie de ajutor. La fel, adulții apelează la Telefonul Copilului pentru a se informa despre regimul de întrevedere cu copiii, procedura de solicitare a ajutorului social și despre modul în care copiii pot fi protejați, aflându-se în dificultate”, afirmă Sîrbu Dina, psiholog la Telefonul Copilului.

De la începutul anului curent şi până în prezent, circa 1000 de persoane, dintre care minori şi adulţi, au beneficiat de serviciile Telefonului Copilului. În acest an, în peste 300 de apeluri (unice + repetate) beneficiarii noștri s-au referit la cazuri de încălcare a drepturilor copiilor. Recepționarea la linie a cazurilor de violenţă, neglijare, exploatare sau trafic de persoane, a oferit copiilor posibilitatea de a beneficia de asistență imediată din partea psihologilor serviciului și de intervenția directă a autorităților.

În tot acest timp am avut posibilitatea să auzim zeci de mii de voci de copii; le-am ascultat tăcerea, glumele, întrebările și revoltele, fricile, plânsul, visele și dorințele. De la ei am învățat să ascultăm cu răbdare, să ghidăm cu grijă. Și trebuie să recunoaștem că tot copiii ne-au spus unde am gresit, când am eșuat încercând să le fim alături. Este o experiență extrem de prețioasă pentru noi toți”, ne mărturisește din numele echipei Bodiu Ludmila, psiholog la serviciul Telefonul Copilului.

Telefonul Copilului 116 111 este un serviciu gratuit, anonim şi confidenţial care oferă consiliere şi suport psiho-emoțional, îndrumare în domeniul drepturilor copilului, consultanţă în sfera protecţiei copilului, îndrumare şi referire către instituţiile abilitate să ofere asistenţă necesară.

Serviciul Telefonul Copilului este disponibil 24/24h și poate fi apelat gratuit din orice rețea de telefonie fixă sau mobilă la numărul scurt 116 111. De asemenea, poate fi accesat prin mijloace de comunicare în rețeaua internet skype: TelefonulcopiluluiMoldova 116 111 și pe chat-ul disponibil pe pagina web: telefonulcopilului.md.

Apelurile la linia telefonică națională pentru copii 116 111 sunt anonime și confidențiale.  Mai multe detalii despre Serviciul Telefonul Copilului le găsiți pe pagina web https://telefonulcopilului.md/ sau pe facebook: Telefonul Copilului 116 111.

Dosar Media

Ai o noutate?