Serviciile alternative de îngrijire a copilului vor putea fi prestate în bază de patentă

Cadrul legal privind patenta de întreprinzător a fost ajustat la cerințele Legii cu privire la serviciile alternative de îngrijire a copilului. Parlamentul a aprobat un proiect de lege prin care  se introduc două genuri de activitate noi de îngrijire alternativă a copilului: servicii de îngrijire individualizată și servicii de îngrijire de tip familial. Activitatea va putea fi realizată în baza patentei de întreprinzător.

În acest mod se urmărește legalizarea activității de îngrijitor/îngrijitoare calificat/ă a copiilor cu vârsta de până la trei ani. Ținând cont de siguranța copiilor, se propun cerințe adiționale specifice eliberării și suspendării sau retragerii patentei pentru genurile respective de activitate. 

În opinia autorilor, aplicarea noii legi va permite evitarea achitării muncii în plic la remunerarea persoanelor care prestează servicii alternative de îngrijire a copiilor. De asemenea, cadrul nou va oferi oportunități de asigurare medicală și socială a îngrijitorilor, prin impunerea unui regim fiscal simplu, accesibil și atractiv. În mod obligatoriu, proiectul ține cont de necesitatea asigurării unui mediu sigur pentru copiii beneficiari.

Proiectul de modificare a Legii cu privire la patenta de întreprinzător a fost elaborat de către deputații Fracțiunii parlamentare „Partidul Acțiune și Solidaritate”, Dan Perciun, președintele Comisiei protecție socială, sănătate și familie, și Marina Morozova, membră a Comisiei economie, buget și finanțe, în colaborare cu UNFPA Moldova, UN Women, UNICEF și GIZ Moldova.

Dosar Media

Ai o noutate?