Se deschide spațiul aerian al Republicii Moldova pentru refugiații ucraineni

Autoritatea Aeronautică Civilă va asigura organizarea curselor aeriene neregulate în scopul facilitării circulației refugiaților care au intrat în Republica Moldova din Ucraina. Cursele aeriene vor fi comerciale, costurile fiind acoperite de solicitanți, iar pasagerii trebuie să dețină actele de călătorie valabile pentru țara de destinație.

”Astfel, refugiații care au intrat pe teritoriul Republicii Moldova din Ucraina, ca urmare a situației tensionate din regiune, dar care intenționează să migreze spre o altă țară, au posibilitatea să se înregistreze prin completarea Formularului on-line accesând pagina oficială a Autorității Aeronautice Civile (www.caa.md/repatriere). De asemenea, înregistrarea solicitanților poate fi făcută prin telefon, la numerele: 022 823 500 și 022 823 587, telefoane vor disponibile începând de luni 7 martie, între orele 08:00 – 18:00”, se arată în comunicatul instituției.

Solicitările vor fi prelucrate într-o bază de date, care va furniza informații în timp real despre probabilitatea operării în cel mai scurt timp a zborului de evacuare. La etapa când pe o destinație se va atesta cel puțin 150 persoane, Autoritatea Aeronautică Civilă va demara concursul de selectare a companiei aeriene care va executa zborul de evacuare, conform Regulamentului aprobat.

Anunțul concursului pentru selectarea operatorului aerian care va opera cursa, va fi publicat pe pagina oficială a Autorității Aeronautice Civile. Câștigătorul va fi desemnat în baza celui mai mic preț oferit per fotoliu (cu toate taxele incluse).

Operatorul aerian desemnat va avea la dispoziție 48 ore pentru a informa toți solicitanții de executarea zborului de evacuare pe destinația respectivă, comercializarea biletelor și transportarea lor.

Turcan Ana

Ai o noutate?