Din dorința de a oferi o experiență practică tinerilor, a fost lansat un atelier chiar pe platoul de filmare, acolo unde comunicarea nu se predă din cărți, ci se învață din realitate. Școala de Comunicare „Fii…” este o inițiativă care oferă tinerilor oportunitatea de a învăța comunicarea direct pe platourile de filmare ale videocastului „Fii cu Zina Bivol”.
Aproximativ 80 de tineri s-au înscris în program. Aceștia au participat la întâlniri eșalonate cu echipa organizatorică și au urmărit în direct cum se creează un episod de videocast.
Din acest grup, 20 de participanți au fost selectați pentru un curs complex de comunicare practică. Ei au avut acces în culisele mai multor videocasturi, urmărind procesul de realizare, începând de la regie, producție, pregătirea scenariului, vestimentație, coordonare logistică și terminând cu interacțiunea cu echipa tehnică.
Un moment special a fost întâlnirea cu Satoshi (Vlad Sabajuc). În timpul interviului a răspuns și la unele întrebări ale participanților, care pentru câteva clipe au intrat în rolul prezentatoarei Zina Bivol.
Videocastul „Fii…” este un spațiu de formare prin experiență, unde tinerii învață să comunice, să își găsească vocea și să construiască mesaje care contează, totul cu îndrumarea unor mentori dedicați și prin expunere directă la procesul real de creație.
În cadrul videocastului urmăriți rubrica „Fii informat, nu formatat”, dedicată combaterii dezinformării și educării spiritului critic. Școala de Comunicare „Fii…” și această rubrică sunt inițiative ale AO „ATU”, realizate cu sprijinul Agenției Naționale pentru Tineret, în cadrul Programului anual de Granturi pentru Organizațiile de Tineret 2025.
Procesul de formare va continua cu noi filmări, experiențe și descoperiri pentru tinerii implicați. Școala își propune, pe lângă orele practice la care elevii sunt invitați, să aibă parte de mai multe discuții cu experți în comunicare.