Serviciul Hidrometeorologic de Stat a emis miercuri, 10 februarie, o avertizare meteorologică. Este vorba despre cod galben de schimbare bruscă a vremii, valabil pentru perioada 11 – 17 februarie. Vor cădea precipitații sub formă de ploaie cu trecere în ninsoare.
Potrivit Serviciului Hidrometeorologic de Stat, în legătură cu pătrunderea maselor de aer rece de origine arctică, în perioada 12 – 17 februarie, temperatura aerului noaptea treptat va scădea de la -8..-13°C până la -14..-19°C, spre sfârșitul perioadei la nord până la -20..-22°C, iar ziua va scădea până la -8..-13°C.
În perioada 12 – 13 februarie, vântul va prezenta intensificări de până la 17-22 m/s, iar pe drumuri se va forma ghețuș.