Sancțiuni mai dure pentru profanarea mormintelor – amenzile se ridică până la 47 500 de lei

Parlamentul a votat în două lecturi, cu 86 de voturi, un proiect de modificare a Codului penal și Codului contravențional. Sancțiunile pentru profanarea mormintelor vor fi înăsprite.

Proiectul de lege prevede majorarea sancțiunilor pentru acțiuni de intoleranță religioasă. Potrivit proiectului, profanarea mormintelor va fi sancționată cu amenzi de până la 47 500 de lei și cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 180 ore la 240 de ore, sau cu închisoare de până la 2 ani.

Codul contravențional va reglementa în calitate de contravenție acțiunea de profanare a mormintelor. Sancțiunea contravențională, potrivit proiectului, va fi de până la 1 800 de lei.

”Sancțiunile prevăzute, pe moment, de legislația penală și contravențională nu descurajează comiterea unor asemenea fapte pe viitor, motiv pentru care se propune o agravare a răspunderii survenite pentru comiterea unor fapte care manifestă intoleranța religioasă și lipsa de respect față de sentimentele persoanelor atașate de valorile religioasă”, argumentează Guvernul.

Potrivit Guvernului, înăsprirea amenzilor vine ca o reacție la tendințele sociale existente atât la nivel național, cât și internațional prin care se atestă o sporire îngrijorătoare a numărului de incidente cu tentă religioasă.

 

Dosar Media

Ai o noutate?