„Să mori e tot mai scump” – Prețurile la serviciile funerare au crescut cu 70 la sută

Prețurile la serviciile funerare au crescut cu 70%, în Chișinău. De exemplu, o rezervare la cimitirul Sf. Lazăr (la Doina) costă acum 6800 în loc de 4000 lei, iar o înmormântare costă 1700 în loc de 1170 lei. Această decizie a fost luată pe 15 decembrie de către Consiliul Municipal Chișinău în ședință.

Astfel, rezervarea unui loc la Cimitirul Central Chișinău costă acum 9.350 de lei (în loc de 5.500 de lei), iar înmormântarea costă 2.550 de lei (în loc de 1.500 de lei).

La alte cimitire din capitală, prețurile pentru rezervări au crescut și ele la 2550 de lei. Totodată, înmormântarea de acolo va costa 1190 de lei.

În plus, tarifele pentru curățarea cimitirelor s-au dublat – până la 240 de lei. Veteranii și participanții la războaie (Al Doilea Război Mondial, războiul din Afganistan, conflictul transnistrean), pensionarii, persoanele cu nevoi speciale și victimele represiunii sunt scutiți de la plata acestui tarif.

Totodată, a crescut costul accesului vehiculelor în cimitirele capitalei. Astfel, șoferii de mașini de până la 1,5 tone trebuie să plătească 20 de lei, până la 3,5 tone – 80 de lei, și până la 5 tone – 150 de lei. Șoferii cu deficiențe locomotorii sunt scutiți de această taxă.

Hotărârea consiliului municipal este publicată pe site-ul întreprinderii municipale „Combinatul servicii funerare”.

Dosar Media

Ai o noutate?