Autoritățile de la București au actualizat lista țărilor cu risc sporit de infectare cu noul coronavirus, iar țara noastră rămâne în zona galbenă.
Astfel, potrivit Comitetului Național pentru Situații de Urgență din România, cetățenii moldoveni sunt obligați, în continuare, să stea în carantină timp de 14 zile la intrarea în România.
În alcătuirea listei cu zonele „galbene” s-a ținuit cont de rata de incidență cumulată la 100.000 locuitori.
Pe listă figurează 52 de state. Printre acestea sunt multe din țările europene, inclusiv Spania, Italia, Franța, Ungaria, dar și Marea Britanie, unde sunt comunități importante de români. De asemenea, Statele Unite, Israelul și Bulgaria, la fel fac parte din listă.
La elaborarea acestei liste cu zonele „galbene” s-a ținut cont de rata de incidență cumulată la 100.000 locuitori, pentru perioada 15 – 28 februarie 2021.
CNSU își motivează măsură prin persistența unui număr crescut de persoane infectate pe teritoriul național, precum și prin apariția zilnică a unor cazuri noi de persoane infectate atât prin circulația virusului pe teritoriul național, cât și prin importarea acestuia odată cu revenirea în țară a persoanelor posibil infectate, „aspecte care generează o presiune constantă asupra capacității de gestionare a unităților administrativ – teritoriale și a sistemului sanitar”, se arată în textul hotărârii.
Documentul nu precizează de când intră în vigoare noua listă galbenă, dar cel mai probabil va fi vorba de luni, 8 martie 2021.