Foto: dse.md

Reșourile electrice ne pun viața în pericol, atenționează specialiștii

O femeie în vârstă de 85 de ani a ajuns pe patul de spital, după ce a conectat un reșou electric pentru a se încălzi și a stat mai mult timp în apropiere de el. Potrivit salvatorilor, hainele cu care erau îmbrăcate pensionara s-au înfierbântat, iar ea a suferit arsuri de gradul II și III pe 15 la sută din suprafața corpului.

Tragedia a avut loc ieri la domiciliul victimei din satul Gârbova, raionul Drochia.

Alertată la fața locului, o ambulanță a transportat bătrâna la Spitalul Raional Drochia, unde a beneficiat de îngrijiri medicale.

Circumstanțele acestei nenorociri urmează să fie stabilite de către angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență.

Între timp, angajații IGSU recomandă oamenilor folosească cu atenție aparatele electrice de încălzit casele.

Potrivit specialiștilor, dispozitivele trebuie să fie îndepărtate de persoanele, dar și obiectele din locuință.

Dosar Media

Ai o noutate?