Republica Moldova se află în topul statelor cu cele mai multe condamnări la CtEDO

Republica Moldova se află în topul statelor cu cele mai multe condamnări la CtEDO. În 2021, moldovenii au depus plângeri de trei ori mai des decât media europeană, arată o analiză a cauzelor moldovenești la CtEDO, efectuată de Centrul de Resurse Juridice din Moldova (CRJM).

„Din cele 68 de hotărâri pronunțate în 2021, cele mai multe se referă la un singur articol al CEDO – Articolul 6 (Dreptul la un proces echitabil). Șapte hotărâri se referă la plata satisfacției echitabile. Alte 13 hotărâri se referă la violarea drepturilor persoanelor din regiunea transnistreană, în aceste cazuri fiind condamnată doar Federația Rusă”, a declarat Daniel Goinic, consilier juridic în cadrul CRJM, unul din autorii cercetării, scrie jurnal.md.

Anul trecut CtEDO a pronunțat 68 hotărâri în cauzele moldovenești, iar Moldova la acest aspect este pe locul cinci din cele 47 de țări membre ale Consiliului Europei. În hotărârile pronunțate, CtEDO a constatat 69 de violări ale Convenției Europene pentru Drepturile Omului (CEDO), majoritatea cărora se referă la activitatea judecătorilor.

De la ratificarea CEDO, în 1997, până la 31 decembrie 2021, CtEDO a pronunţat 541 de hotărâri în cauzele moldoveneşti. În 461 dintre acestea a fost constatată cel puțin o violare comisă de statul nostru.

La acest capitol, devansăm cu mult Marea Britanie, Germania, Portugalia, Spania sau Olanda, ţări care au aderat la CEDO, cu mult timp înaintea Moldovei şi care au o populaţie mult mai numeroasă.

În baza tuturor hotărârilor şi deciziilor pronunţate până la 31 decembrie 2021, Republica Moldova a fost obligată să plătească 21.903.749 euro, dintre care 2.639.956 euro doar în 2021.

Se vorbește foarte mult despre plata din buzunarele judecătorilor și procurorilor a despăgubirilor dispuse de CtEDO pentru încălcarea drepturilor omului. Potrivit Comisiei de la Veneția, judecătorii pot răspunde cu averea proprie doar pentru erori nescuzabile, în cazul în care, cu bună știință, ignoră prevederile CEDO și jurisprudența Curții”, a declarat Vladislav Gribincea, președintele CRJM.

La 31 decembrie 2021, 1.038 de cereri moldovenești așteptau să fie examinate și peste 90% dintre acestea au şanse mari să obțină câștig de cauză. Acest număr este aproape egal cu numărul total de cereri în baza cărora Moldova a fost condamnată în cei 24 de ani de când persoanele se pot plânge la CtEDO împotriva Moldovei.

Sursa: jurnal.md

Dosar Media

Ai o noutate?