Reguli noi din 11 ianuarie, la intrarea în Germania, inclusiv pentru moldoveni – Sunt vizați toți cetățenii din ”zonele de risc”.
Toate persoanele care merg în Germania după ce s-au aflat într-una dintre „zonele de risc”, inclusiv Republica Moldova, trebuie să prezinte un test PCR sau antigen cu rezultat negativ pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2 sau să efectueze un astfel de test în Germania. Măsura este valabilă din 11 ianuarie.
Testul făcut înainte de intrarea în Germania trebuie să fi fost efectuat cu maximum 48 de ore anterior sosirii pe teritoriul german, iar certificatul care atestă rezultatul negativ trebuie să fie redactat în limbile germană sau engleză.
Alte reguli la intrarea în Germania
De asemenea, cei care merg în Germania trebuie să stea în carantină pentru o perioadă de 10 zile de la sosire. Respectarea obligației de carantină este verificată de autoritățile de land atât aleatoriu, cât și în cadrul anchetelor epidemiologice uzuale.
Măsura carantinei poate fi suspendată mai devreme de termenul uzual de 10 zile numai dacă este efectuat un al doilea test, începând cu a 5-a zi după intrarea în Germania și doar de la momentul comunicării unui rezultat negativ al noii testări pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2.