Reacția Biroul politici de reintegrare la eliberarea lui Oleg Horjan, ținut închis de regimul separatist

Biroul politici de reintegrare salută eliberarea cetățeanului Oleg Horjan din detenție. Pe parcursul mai multor ani, „cazul Horjan” s-a aflat în vizorul Biroului, subiectul fiind abordat frecvent în cadrul negocierilor la nivelul reprezentanților politici, în timpul discuțiilor grupurilor de lucru pentru drepturile omului. Cu acest prilej, exprimăm recunoștința și Misiunii OSCE în Republica Moldova, care a reacționat întotdeauna la solicitările Biroului pe cazul dat.

”Libertatea de opinie, evocată în ultima vreme de echipa de negociatori de la Tiraspol, e un drept pe care îl au toți cetățenii – inclusiv Oleg Horjan, Vadim Pogorlețchii, Victor Pleșcanov, Serghei Șișcov și alții, care continuă să fie deținuți ilegal în locurile privative de libertate din stânga Nistrului și din mun. Bender pentru „delict de opinie”. Biroul își reafirmă determinarea de a interveni cu toate formele de asistență posibile pentru a obține eliberarea din detenția ilegală a tuturor persoanelor care mai rămân acolo, fie pentru că au pledat pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova, fie au condamnat agresiunea Federației Ruse asupra Ucrainei, fie au exprimat alte opinii ce intră în contradicție cu poziția factorilor de decizie de la Tiraspol”.

Subiectul drepturilor omului nu poate fi în niciun fel umbrit de alte puncte de pe agenda negocierilor dintre Chișinău și Tiraspol, rămâne o prioritate absolută pentru Chișinău și contăm pe faptul că Misiunea OSCE va rămâne și mai departe la fel de sensibilă față de acest dosar, inclusiv față de cauzele individuale la care ne-am referit de atâtea ori în ultimul an.

Dosar Media

Ai o noutate?