Fostul președinte al Republicii Moldova, Igor Dodon a declarat în cadrul unei emisiuni televizate că va insista ca fracțiunea PSRM din Parlament să nu voteze pentru guvernul Gavriliță. Potrivit fostului președinte, miza este pe alegerile parlamentare anticipate care trebuie declanșate cât mai curând.
„Poziția mea este clară, niciun Guvern în următoarea perioadă nu trebuie votat. Acest Parlament trebuie să fie dizolvat. Eu le voi solicita colegilor din PSRM să nu voteze pentru Guvernul Gavriliță. Alegeri anticipate vor fi în luna iunie, puteți să considerați acest lucru ca o decizie”, declară Dodon.
Amintim că parlamentarii de la PPDA și PAS au spus franc că nu vor susține prin vot Guvernul Gavriliță, deputații din Partidul Democrat încă stau pe gânduri. Cu toate acestea, democrații, cel mai probabil vor lipsi de la ședința plenară unde se va examina componența și programul de guvernare a Natației Gavriliță, candidat desemnat de președintele țării, Maia Sandu, la funcția de premier. O declarație în acest sens a fost făcută de către liderul PD, Pavel Filip, la postul public de televiziune.
”Cel mai probabil, noi nu vom participa la acest teatru al absurdului. Nu văd sensul să te duci, să adresezi întrebări, să obții răspunsuri, după care să nu votezi pentru că nu dorește să fie votat candidatul”, a mai spus Pavel Filip.
Mai mult decât, Pavel Filip îi cere șefului statului să iasă cu o adresare publică în fața cetățenilor pentru a-i informa despre posibilitățile autorităților de a gestiona criza pandemică și economică până la alegerile parlamentare anticipate. Respectiv, să dea garanții că pata pensiilor și salariilor nu va avea de suferit.
”Suntem într-o confuzie totală. În mod normal, dna Gavrilița ar trebui să ceară vot de încredere, eu cred că ea va cere vot de neîncredere. Președintele Maia Sandu trebuie să vină cu o adresare foarte sinceră către popor. Și să ne spună că dorește alegeri anticipare, dar până atunci vom avea bani de pensii, salarii, va avea cine gestiona criza sanitară, vom obține vaccinul și vom începe vaccinarea”, a declarat Pavel Filip în cadrul emisiunii ,,Moldova în direct” de la postul public de televiziune.
Cu toate acestea, liderul Partidului Democrat spune că fracțiunea PDM își dorește o discuție cu candidatul desemnat, Natalia Gavrilița, pentru a înțelege dacă intențiile acesteia de a guverna țara sunt serioase sau nu. În același timp, dacă premierul desemnat nu-și dorește voturile deputaților în Parlament, democrații îi cer șefului statului să propună modalitățile de gestionare a crizei pandemice și economice până la alegerile anticipate.