Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a făcut primele declarații despre investigația Centrului ”Dosarul” în colaborare cu jurnaliștii de la RISE Moldova. Astfel, Stoianoglo spune că Procuratura nu se va implica în chestiuni politice. Mai mult decât atât, procurorul general declară că deocamdată instituția pe care o conduce nu are informații precum că, Igor Dodon ar fi transmis documente secrete în perioada cât s-a aflat la cârma Președinției.
”Procuratura nu se va implica în chestiile politice, asta nu înseamnă că noi nu reacționăm la anumite încălcări. Noi nu credem că prin intermediul PG se pot rezolva problemele politice. Deocamdată nu dispunem informații, că în perioada cât a fost președinte, Igor Dodon, a prezentat anumite documente. Investigația de la RISE este un jurnalistică, iar noi luăm în considerare alte probe”, declară Stoianoglo.
Cu doar două săptămâni înainte de alegeri, în spațiul public apare o investigație bombă despre șeful statului, Igor Dodon, candidat la prezidențiale. În investigația realizată de Centrul „Dosarul”, în colaborare cu Rise Moldova, sunt dovezi clare că Igor Dodon, ar fi transmis documente secrete Kremlinului. Ba mai mult, agenți ruși l-ar ajuta pe Igor Dodon, alias ”Kremlinovici” (potrivit investigației), să câștige alegerile prezidențiale din 1 noiembrie.
Ludmila Muntean, purtătoarea de cuvânt a candidatului Igor Dodon, a declarat presei că investigaţia „Dosar” şi RISE Moldova, prin care este încriminat amestecul Rusiei în Republica Moldova prin intermediul PSRM şi a lui Igor Dodon, este un fals de campanie electorală.